lost causes

Esti rau, esti invidios, nu faci nimic ca sa te ridici din mocirla in care te afli, nu vrei dar spui tot timpul ca nu poti, te joci cu vorbele fara sa te gandesti la ranile facute altora, nu plangi pentru ca este pueril, nu ai cum sa intelegi copii...ooo da, eu le zic cauze pierdute altii le pot da o insiruire de insusiri mai mult  sau mai putin veridice.

Si ce fac eu?

Tin cu dintii de oamenii acestia, le dau sanse dupa sanse, ii las sa ma calce in picioare si dupaia ma ridic si ii iau in brate, ii tin de mana chiar si atunci cand stiu ca au sufletul intunecat, le aprind eu tigara, le sterg eu lacrimile si nu le spun niciodata adio. Ii iubesc cu fiecare por al fiintei mele pentru ca stiu ca nimeni nu le mai da nici o sansa. Vreau sa ii ajut, dar defapt nu pot. Ma lupt cu ei tot timpul, cu toate armele, cu tota sinceritatea care doare, cu toate vorbele grele pe care le poate arunca un om. Paradoxal insa, este ca eu tot timpul ies invinsa, cu o parte de suflet in minus , cu mult mai multe sentimente zdrobite decat mi-as fi putut imagina vreodata. Si totusi eu ii iubesc, fac obsesii si plang...ei intotdeauna ma pot rani pe mine, eu niciodata pe ei.

Concluzia : Am o afinitate pentru cauzele pierdute.