Patience

Uneori imi doresc lucruri care apoi brusc devin cosmaruri si ajung in stadiul in care imi doresc sa nu mi-le fi dorit niciodata. Telefonul meu roz nu mai suna. Asta imi doream. Sa nu mai sune si sa fi tu. Acum inexplicabil as da orice sa sune si sa fi tu. Ce adevar dureros.
Am scormonit in interiorul meu in ultimele zile si am incercat sa imi explic felul agresiv in care am inceput sa intereactionez cu oamenii din jurul meu. Oameni carora le pasa de mine, oameni care ar da orice numai ca sa imi fie mie bine. Explicatia am gasit-o in orele in care imi fixam privirea asupra telefonului sau asupra unor poze electrizate de amintiri. Vreau inapoi atat de rau incat ma agat de orice cuvant care ma duce cu gandul la tine: propozitii scurte, fraze interminabile, onomatopee. Sunt un om atat de mizerabil si de nehotarat, nu stiu ce vreau, nu stiu de ce vreau ce vreau, nu am nici o constanta in sentimente si nu imi place nici in ruptul capului sa astept. Nu am rabdare sa vad ce urmeaza. Vreau totul acum si aici.Heaven can wait.

Marea a inteles si m-a adoptat

Cade prima frunza ruginita la mine pe pervaz, ploaia e pentru prima oara rece, orasul a devenit din ce in ce mai aglomerat, rochitelor fluide din in pe care nici nu le simteam pe piele le-au luat locul blugii negri si geaca de piele. Ce e asta? Unii ar zice sec "A venit toamna". Eu ma bag in plapuma, imi iau cana de ceai si trag in piept aerul rece care prevesteste durere. Bag capul in perna si strig printre dinti "Vreau la mare!".
Inchid ochii si ma vad pe plaja alergand de nebuna printre valuri, urland in gura mare nonsensuri. Din senin apare un prosop alb care ma strange tare si ma face sa imi fie cald, il sarut usor pe buze si imi continui alergarea haotica.
Sunt singura. Sunt atat de singura astazi. Incepe sa ploua si mi-se pare ca e bine. Imi place ploaia ca imi aduce aminte de mare, e apa e peste tot apa. Vreau sa ma confesez ploii, sa imi devina ea aliatul sufletului pe timp de toamna. La Brasov ne-am imprietenit, a fost fenomenal. Dar acum? Acum mi-e atat de dor de mare, incat simt ca in interiorul meu cineva imi despica sufletul in mii de bucati. Cutite intra in mine si nu curge sange, curge doar dor, dor de mare.
Ma vindec eu. Nu-i asa?!