Cade prima frunza ruginita la mine pe pervaz, ploaia e pentru prima oara rece, orasul a devenit din ce in ce mai aglomerat, rochitelor fluide din in pe care nici nu le simteam pe piele le-au luat locul blugii negri si geaca de piele. Ce e asta? Unii ar zice sec "A venit toamna". Eu ma bag in plapuma, imi iau cana de ceai si trag in piept aerul rece care prevesteste durere. Bag capul in perna si strig printre dinti "Vreau la mare!".
Inchid ochii si ma vad pe plaja alergand de nebuna printre valuri, urland in gura mare nonsensuri. Din senin apare un prosop alb care ma strange tare si ma face sa imi fie cald, il sarut usor pe buze si imi continui alergarea haotica.
Sunt singura. Sunt atat de singura astazi. Incepe sa ploua si mi-se pare ca e bine. Imi place ploaia ca imi aduce aminte de mare, e apa e peste tot apa. Vreau sa ma confesez ploii, sa imi devina ea aliatul sufletului pe timp de toamna. La Brasov ne-am imprietenit, a fost fenomenal. Dar acum? Acum mi-e atat de dor de mare, incat simt ca in interiorul meu cineva imi despica sufletul in mii de bucati. Cutite intra in mine si nu curge sange, curge doar dor, dor de mare.
Ma vindec eu. Nu-i asa?!
Posts
No comments:
Post a Comment