Astazi cu toata vremea oribila de afara, cu toate tzipetele si urletele din jurul meu, cu toate apelurile pierdute si cu toata diperarea care ma apasa la sfarsit de an am incercat sa inteleg de ce totusi intr-un ungher indepartat al sufletului meu iubesc neconditionat luna decembrie. Si pus pe hartie cam asta a iesit....

Iubesc luna decembrie pentru ca

imi aduce aminte de copilarie intr-un mod in care nici o alta parte a anului nu o poate face. Privindu-ma din exterior in decembrie tot timpul ma vad si ma simt copil, si parca totusi e ceva schimbat.

e luna in care imi este imposibil sa fiu singura , caracterul singuratic pe care il am uneori fiind lasat sa lupte fara izbanda.

copii sunt fericiti si viseaza cu ochii deschisi la Mos Craciun si la povesti de iarna.

miroase a scortisoara si a mere coapte, a vin fiert si a castane, a brad si a cozonaci.

ninge uneori ca in povesti si chiar daca stiu ce urmeaza a doua zi, ma bucur sincer si din tot sufletul de prima zapada.

vad fetze noi, oameni de care mi-a fost dor si se intorc acasa sau oameni care pe tot parcursul anului sunt coplesiti de greutati si numai de craciun isi permit sa se bucure cu adevarat.

imi rasuna in cap colinde.

mama si tata sunt din nou mama si tata. Certurile pe masina, pe iesitul in oras, pe bani dispar pentru ca de Craciun familia revine pe primul loc.

eu chiar il astept pe Mosu' cu sufletul la gura, cu plapuma trasa deasupra capului si astept sa vina cu sania condusa de reni . E singura poveste in care mai cred cu adevarat si singurul lucru care ma mai tzine in lumea copilariei.  

dimineata de Craciun acasa miroase ca nimic altceva din lumea asta. Nu as da o dimineatza de Craciun acasa pe nimic in lume numai pentru simplul fapt ca imi este imposibil sa o reproduc in orice alta parte.

First snow

Astazi a nins. Gandurile din sosetele flausate cu zane ies la iveala zgomotoase si persistente. Ce ai facut? Ce simti? Ce se mai poate intampla? De ce nu se intampla? De obicei am nevoie sa imi pun niste intrebari, astazi simt nevoia sa primesc niste raspunsuri. A fost doar euforia cauzata de licoarea lui Bahus(:)) si de stare de bine in care ma aflam sau e altceva departe de puterea mea de intelegere...

Mi-e frica de sentimente pe care nu le cunosc. Imi provoaca o stare de anxietate avansata. Astazi fug de mine copiii, copii care de obicei erau singurii carora le puteam povesti gandurile mele. Vreau acasa desi sunt acasa. Vai Doamne, urasc senzatia asta pe care o am in stomac mai mult decat orice pe lume dar in aceelasi timp e unica senzatie care ma face fericita, diferita, implinita.

Stiai ca mi-se pare ca sunt cea mai urata fiinta de pe pamant cand ma privesti dimineata si cand realizez ca nu mai am pic de fond de ten pe fata, nici o urma de creion dermatograf sau de gloss. E frustrant. Tip in interior la fiecare privire a ta. Prima zi, prima noapte.

O sa imi pun caciula si o sa o port cu dragoste, numai astazi.

lost causes

Esti rau, esti invidios, nu faci nimic ca sa te ridici din mocirla in care te afli, nu vrei dar spui tot timpul ca nu poti, te joci cu vorbele fara sa te gandesti la ranile facute altora, nu plangi pentru ca este pueril, nu ai cum sa intelegi copii...ooo da, eu le zic cauze pierdute altii le pot da o insiruire de insusiri mai mult  sau mai putin veridice.

Si ce fac eu?

Tin cu dintii de oamenii acestia, le dau sanse dupa sanse, ii las sa ma calce in picioare si dupaia ma ridic si ii iau in brate, ii tin de mana chiar si atunci cand stiu ca au sufletul intunecat, le aprind eu tigara, le sterg eu lacrimile si nu le spun niciodata adio. Ii iubesc cu fiecare por al fiintei mele pentru ca stiu ca nimeni nu le mai da nici o sansa. Vreau sa ii ajut, dar defapt nu pot. Ma lupt cu ei tot timpul, cu toate armele, cu tota sinceritatea care doare, cu toate vorbele grele pe care le poate arunca un om. Paradoxal insa, este ca eu tot timpul ies invinsa, cu o parte de suflet in minus , cu mult mai multe sentimente zdrobite decat mi-as fi putut imagina vreodata. Si totusi eu ii iubesc, fac obsesii si plang...ei intotdeauna ma pot rani pe mine, eu niciodata pe ei.

Concluzia : Am o afinitate pentru cauzele pierdute.