Zorba danseaza isi loveste abuziv mainile de cizmele de piele stranse pe glezna. Se apropie de mine cu ochii fixati spre un punct imaginar din interiorul sufletului meu, bate din picior de sase ori inganand ceva in greaca veche, i-a o farfurie si o tranteste violent de podea. Farfuria se sparge in cioburi mari, cioburi mici aruncate aiurea in toate directile incaperii. Zgomotul farfuriei sparte imi creeaza o senzatie de destindere, de calm, de incredere ,"s-a spart ghinionul" spunea bunica increzatoare in propile vorbe, si eu simt la fel si parca mai e ceva. Imi place ideea de "distrugere". Faptul ca farfuria aceea nu va mai fi niciodata la fel imi da un sentiment nostalgic dupa vechea farfurie. Asa e si in viatza, sunt lucruri care se intampla si care schimba total oameni, vieti, inimi, suflete. Zorba imi zambeste larg parca mandru de actul distructiv pe care l-a infaptuit,e multumit parca de traditia care simbolizea belsugul pastrata din generatie in generatie .
Am ochii rosi de la plans si inca nu ma pot opri, chiar daca imi fac griji pentru cum vor arata ochii mei maine. Scot din mine visele distruse si angoasele cele mai teribile. Stau in genuchi, in sala in care in urma cu doua ore se canta si se spargeau farfurii, cautand cioburi. Vreau sa asamblez farfuria, vreau sa o fac sa fie ca noua, sa poata sa mai fie inca utilizata de meseni la dineuri si cine festive. Ma tai intr-un ciob si incep sa sangerez. Sangele imi spala gandurile, imi spala lacrimile dar nu repara nimic.
Am ajuns intr-o stare in care traiesc pentru a imi face rau. Ma iubesc stiu, altfel probabil m-as fi sinucis demult. Vreau sa ma uit in urma si sa zic "farfuria asta ciobita e parca mai interesanta decat era inainte". Faptul ca ii lipseste ceva trezeste privitorului o enigma, facandu-l pe acesta sa incerce sa gaseasca particica de farfurie care lipseste. Paradoxul este ca niciodata nu va gasi exact particica care lipseste deoarece ciobul aceela a sarit pe rochia femeii din capul mesei iar aceasta s-a dus la toaleta si si-a scuturat elegant rochia de scame si de cioburi. Totul se schimba, nimic nu ramane la fel si chiar daca ciobul va fi inlocuit cu un altul care sa se potriveasca perfect nimic nu e ceea ce pare a fi totusi.
Despre zambetul lui Zorba imi e greu sa imi exprim sentimentele. Pentru mine ramane un barbat care zambeste dupa ce a produs dezastrul. Probabil vad lucrurile intr-o lumina mult prea personala.
"Te găsesc atât de schimbată încât îmi este teama să nu te înşel pe tine cu tine."Cella Serghi în Pânza de păianjen
Posts
