Nu cunosc suflet sau ratiune care sa nu simta un gol mare in stomac cand jumatatea ta pleaca de langa tine si se intregeste prin alta jumatate. Eu am dat pumni in pereti, mi-am facut strategii de razbunarea, am facut gesturi necugetate doar doar poate o fac sa se intoarca. Sa vina inapoi si sa face eu ce vreau cu ea, pana imi gasesc eu alta jumatate care sa ma reintregeasca.

E bizar insa ca acum nu simt nimic. E totul mort in interiorul meu, e o liniste funebra si canta doar orga rutinei zilnice. Ratiunea mea nu strabate ungherul acela intunecat nici macar prin dorinta de a scapa odata si pentru totdeauna de durere. E ca o bomba cu ceas de care nu vreau sa ma apropi. Nu mi-e frica. Nu vreau sa gandesc in directia aceea.

Pun punct. Incerc sa-mi promit ca de data asta nu mai cedez. Starea asta dispare. Acum. 

Astazi am incetat sa mai sper la ceva pentru noi. Sper insa ca totul sa se termine cat mai repede si sa doara cat mai putin. Unde ziceai ca ai pus tequila?