Te urasc

Ahhh macel in miezul verii, cu miros inabusitor de hoituri lasate la soare, cu sangele prelingandu-se ingamfat pe suprafete delurite demonstrand ca el este singurul care ramane. Sangele, mereu sangele.
Cand imi inghesuiam capul in obrazul tau drept si simteam venele amandurora pulsand la aceelasi interval, cand imi coloctea sangele in vene de frica simtirilor din stomac, cand imi odihneam fruntea pe ceafa ta mirosind a lemn ud...cand, cand, cand stiam ca sangele tau miroase dumnezeiesc.
Acum nu mai am nimic. Mi s-au ciobit genuchii si parul imi sta sarmos. Cioburi, bucati de obiecte folosite ca parti ale universului meu anterior, cu lume frumoasa si iluzii mincinoase. Un zdranganit familiar imi loveste timpanul si vreau sa zbier de durere. Raspund. Sunt povesti cu tine si despre tine. Durerea imi inunda corpul, bratele ma parasesc in vid, ochii imi devin matzi, sunt palida din nou si picioarele imi tremura nestapanit. Urasc sa vad transformarea asta in oglinda. Ma indepartez. Cum m-ai distrus?
M-ai lasat inainte de tot sa-ti detest ingamfarea,infatuarea, siguranta in propia-tzi persoana. Apoi am inceput sa simt atractia, obsesia, mirajul care te inconjoara. Am cazut, recunosc, in cel mai frumos vis. Nu a durat mult si m-am pierdut aiurea intr-o inchipuire. Si acum? Si acum ce? Ma doare tot, dar am devenit imuna. Lovitura dupa lovitura m-am recladit parca intr-un alt corp.
O iau de la capat peste doua saptamani. Oare mai pot?