Plec...

Plec si imi pare bine. Galeti de ploaie care sterg amintirile dureroase, frustrarile si intrebarile fara raspuns. E ca intr-o pictura avangardista din care nu intzelegi nimic daca privesti numai detaliile. Sper cand ma intorc sa am o privire de ansamblu asupra chestiei astea care de doua saptamani cica tot viatza se numeste. Ma mananca talpiile si creierul si palmele de dorinta de a uitat macar pentru cateva zile de "forme fara fond" si de halucinatii traite la intensitate maxima care au scos ulterior tot ce e mai surprinzator din mine.
Cum e cu plecarea, cu emotiile dinainte, cu noapte ce preceda plecarea teoretizata de mine din cartiile copilariei ca "Ciresarii"? Parca nu mai este la fel dar tot am dorinta de a rupe cu dintii hartile, de a bate pana la epuizare drumuri nestiute, de a cunoaste, de a intalnii, de a vorbi un amalgam de limbi stiute numai de cei care pleaca mereu in cautare de nou. Nu fug. Doar plec, ceea ce inseamna ca DA, urmeaza sa ma si intorc pentru a o lua de la capat. Sper doar ca voi avea forte proaspete pentru a ma lupta cu himerele si balaurii din viata mea.

P.s A plecat regele ramane legenda!
Heal the world!