Alerg, fug, gonesc in nestire iar pamantl trepideaza sub greutatea pasilor mei apasatzi de dezgust, frica si teroare. Metamorfoza e lucrul de care ma tem cel mai tare. Mi-am vazut viitorul prin ochianul unui copil de 7 ani care se juca un joc stupid cu pirati si sabii cu fantezii divizate halucilogen in mintea pueril formata. Credea in fantezii si astfel m-a facut si pe mine sa cred in ceea ce am vazut fugitiv pe lentina ochianului. Mi-am ascuns chipul anesteziata parca de imaginile vazute. Tremuram si eram totodata o stanca inmarmutrita. Pierzis retina reda filmul : un birou, un calculator, o femeie cu ochelari redeusi dimensional, o intebare "ai regrete", un raspuns "nu, nu am", un zambet sters care nu spune nici o poveste. Ochianul cade se rostogoleste pe mocheta aramie, copilul se sperie, iar eu fug,alerg si gonesc in nestire.
Mi-e frica de viitor, ma sperie, ma anihileaza. Vreau sa am regrete si nu vreau birouri, nu vreau ochelari si nu suport intrebarile de genul asta.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
No comments:
Post a Comment