Intra usor,parchetul scartaie iar usa parca se clatina dinadins ca sa-mi semnaleze pericolul. Imi adances capul in perna. Nu vreau sa ma trezesc, nu cred ca e momentul. Si totusi vine, simt miros de cirtice combiant cu lemn de santal si nu-mi mai place. A incetat sa mai imi placa cand parfumul a ramas uitat intr-o sticla pe o politza din baie fara sa mai prinda vreodata forma. Si totusi...azi are forma si imi invadeaza simtzul olfactiv. Dar pleaca, te rog,e multa vreme de cand te-am sters din minte. Strig pe dinauntru disperarea fara a putea schitza insa nici un gest. Ma bate gandul sa deschid ochii sa-l ucid cu privirea, sa-i spulber cautarea, sa-i faram aripile. Dar poate fi amagitoare senzatia de putere, el intotdeauna a fost mai dominant in mine decat as fi vrut eu sa las sa se vada.
Nu stiu daca nu deschid ochii de teama infrangeri lui sau de teama infarngeri mele.Imi dau seama subit ca vreau sa il contrazic, ca vreau sa-i vad expresia ironica si intrigatoare...ca vreau sa zic "nu vreau" chiar daca toata fiinta mea striga contrariul, sa-l las sa isi dea sema singur si sa inceteze sa ma mai ia inseama.
Am deschis ochii.Stiam ca nu era el. Era altul. Ceva banal...isi schimbase parfumul.
Posts
No comments:
Post a Comment