Despartzire...

- pleaca ma
-ia-ma de mana!
-pleaca ma
-unde sa plec ma? cum sa  plec daca mi-ai intrat in suflet, in piele? itzi simt respiratzia si atunci cand nu respiri, daca ramai vreodata fara aer...spune-mi caci potzi sa respiri prin mine. Te vad, te vad si acolo unde nu vreau sa te vad, te vad mereu pe tine si uit sa ma mai vad pe mine. Ma crezi ca daca vreau ceva in lumea asta...vreau sa fiu tu iubita de mine...vreau sa stiu cum e sa fiu eu dragostea in starea ei pura...tu esti asa pentru mine. Cum sa plec? Unde sa ma duc cand eu stiu doar un singur drum. Drumul spre tine mi-a devenit adresa permanenta, te gasesc in tot. Tu esti in vocea aleia de la metrou care zice "urmeaza statia constantin brancoveanu", esti in ceaiul meu cu aroma de scortisoara, esti in mina pixului meu albastru, esti in frigul de la 5 dimineata, esti in fularul colorat atarnat in cuier, in fiecare replica din "sweet november"...si lista e lunga dar ma opresc aici pentru ca ma pierd pe mine regasindu-te pe tine in tot. Eu. Cuvantul asta l-am uitat. Mi-am pierdut identitatea in parul tau, in palma ta, in ochii tai. Am ajuns sa te scriu, sa te  ingan, sa te cant, sa te vorbesc, sa te aud si atunci cand taci. Vrei sa plec? Plec ma. Vrei sa nu ma mai intorc? Nu ma mai intorc ma. Dar o sa rami singura in timp ce eu o sa te am pe tine. Nu te uit pentru ca nu pot, nu vreau si nu trebuie. O sa devin mai puternic prin tine...am luat din tine tot si sunt altul, te-am secatuit de tot ce aveai tu mai bun si mai frumos...eu incep sa gasesc drumul spre om, spre fiinta suprema.
- si eu cu ce raman?
- cu regretul ca ai fi putut sa ma iubesti un sfert din cat te-am iubit eu, pentru ca puteai iubi absolut dar n-ai facut-o. Eu am luat tot frumosul din tine, asa cum magnetul atrage numai fierul autentic ci nu aliajele, tu nu ai luat din mine decat deseurile unei personalitati in formare. Ai luat fricile, indoielile si frustrarile mele.
Ea surase vag.
-tu nu stii cine sunt eu.
-cine esti?
-Adolescenta

Atunci tanarul isi lasa mainile in palmele tremurande. Incepea sa intzeleaga ca a pierdut-o cu adevarat, si atunci realiza ca odata cu ea pierdea si prima dragoste, si primul sarut, si prima tzigara fumata pe ascuns, prima petrecere adevarata, primul foc de artificii, lumea de poveste din copilarie, scoala generala, taberele cu clasa, catzelusul maroniu, inocenta si... Ochii ii sticleau ca doua lumini ale sperantei in dupamiaza tarzie de august...si ani de liceu.
Realiza ca luase de la ea tot ceea ce ea vroia sa ia.
Fata dadu sa plece. El o prinse de mana.
-Itzi dau tot inapoi dar nu-mi lasa asta.
-Ce? zambi fata cald indreptandu-si ochii mirata spre el
-Amintirile.
Ea se intrista brusc ca si cum vorbele lui ii provocara o durere ascunsa.
-Sunt cele mai frumoase.
-Da dar dor. Dor pentru ca nu potzi sa reiei clipa, sa retraiesti momentul. Nu vreau asta...nu,nu vreau durere asta.
-Obisnuieste-te !ii raspunse fata cu o voce inceata. Tot ce este frumos doare mai devreme sau mai tarziu. Amintirile provoaca dor de tot ceea ce a fost, de tot ceea ce va fi. Si dorul dragul meu...doare.
Fata zambi absent isi lua geanta colorata de pe asfaltul care inca mai pastra urmele unui sotron si  ii saruta fruntea.
-Te iubesc! spuse el
-Ma vei iubi mereu! spuse ea chihotind trezindu-i baiatului amintirea fetitzelor care se jucau mereu duminica dimineatza cu papusile in fata blocului sau. Pa! adauga ea.

El nu spuse nimic. Ii auzi pasii departandu-se de banca pe care statusera mai devreme amandoi. Se intoarse mereu in locul acela in cautarea fetei...ea nu a mai revenit niciodata.