Monday, January 4, 2010

I don't belive in coming backs


Am ochi albastri cu care te privesc si tremur. Mi-e frica de ce simt in interiorul trupului asta transformat in stanca de piatra peste noapte. Pe mine cand ma raneste cineva ma ridic si fug. Nu stau, nu scancesc, nu plang si nici macar nu incerc sa mai raman cumva in tine sa stii ca m-ai ranit. Eu fug repede si respir sacadat.

Acum parca ma prinde cineva de picioare. Himerele se rotesc si ma ia cu ameteala. Ma opresc, am incetat sa mai fug, ma intorc, derulez filmul si inchid cutia cu pantofi. Ahh, am uitat sa mentionez ca eu alerg mereu pe tocuri. E iar luna mai si noi doi mirosim din nou a trenuri cu dor de mare. Auzi sueratul trenului, prinde-ma de mana si trage din tzigara noastra. Sa iti spun "te iubesc" e putin acum, si plang de fiecare data cand te sarut. Niciodata nu am crezut mai vehement decat atunci ca ma pot sufoca de atata iubire. Ma durea in piept si in gat si in suflet, mi-se taia respiratia cand te priveam dar traiam fara aer pentru  ca respiram dragoste.

Paharul cu Cola imi cade din mana "prea aberez, mai da-o naibii!".Nu, eu nu cred in reveniri spectaculoase, in reintoarceri, in impacari fara urme adanci lasate in suflete... eu nu cred ca ceea ce a fost se va mai intoarce vreodata deoarece pur si simplu numai cred in tine .

Si cand te gandesti ca impreuna impleteam vise din fire de nisip si nu ne plictiseam niciodata... 

2 comments:

Je Suis ♀ said...

frumos... si referinta la mare.. imi aduce aminte de ceva ce astept..

WannabeHuman said...

:))) tot timpul este vorba despre mare.